14.6 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn camion a căzut de pe un pod situat peste calea ferată

Un camion a căzut de pe un pod situat peste calea ferată

Un camion a căzut de pe un pod peste calea ferată şi a rupt un stâlp care susţine linia de contact. Accidentul a avut loc pe DN 2B, în judeţul Brăila. Şoferul a fost rănit, iar circulaţia feroviară se desfăşoară pe un singur fir.

Poliţia Oraşului Făurei a fost sesizată miercuri dimineaţă, prin 112 că pe podul situat între Surdila-Găiseanca şi Surdila-Greci a avut loc un eveniment rutier. 

”La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care, din primele cercetări, au stabilit că un bărbat, de 66 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autocamion, pe podul de trecere peste calea ferată situat pe DN 2B în apropiere de localitatea Surdila-Găiseanca, ar fi pierdut controlul volanului, a rupt parapetul de protecţie şi a căzut de pe pod”, a arătat Poliţia.

Şoferul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. El nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând a-i fi recoltate mostre biologice la spital în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

”În această dimineaţă, în jurul orei 06.30, un camion de 7,5 tone a căzut de pe un pod rutier, pe firul II al liniei CF Făurei – Cireşu, în zona unui schimbător de cale (macazul nr 10). Urmare acestui accident rutier, circulaţia feroviară se desfăşoară doar pe Firul I, deoarece pe Firul II a fost rupt un stâlp care susţine linia de contact”, a transmis CFR SA.

Echipele de intervenţie ale SRCF Galaţi au intervenit cu o macara pentru înlocuirea stâlpului şi a firului de contact.

Citeşte şi: Un bărbat a murit după ce şi-a înfipt cuţitul în piept în faţa soţiei, după o ceartă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS