25.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Cercetați pentru trafic de droguri de mare risc

Dolj: Cercetați pentru trafic de droguri de mare risc

Cinci persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii BCCO Craiova au efectuat, ieri, o acțiune.

În cadrul acțiunii, au fost executate 8 mandate percheziţii domiciliare. Au fost descoperite şi ridicate:

  • cantităţi de cocaină,
  • tablete având ca substanţă activă alprazolam,
  • cântare de precizie,
  • obiecte purtătoare de urme,
  • 46 de cartuşe cu glonţ,
  • 7 telefoane mobile.

4 bărbaţi şi o femeie, cu vârste între 21 și 29 de ani, din judeţul Dolj, sunt bănuiţi că, pe parcursul anului 2023, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi procurat, deținut și vândut cocaină (drog de mare risc) unor consumatori din județul Dolj, cu prețul de 450 de lei pentru o doză.

Cele 5 persoane au fost conduse la audieri, iar în baza probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T – S.T. Craiova a dispus reținerea acestora, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic intern de droguri de mare risc, în formă continuată.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă a celor cinci persoane, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

La activități au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

Citește și: Vâlcea: Doi răniți într-un accident rutier în Lăpușata

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS