14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentȘofer rănit de un copac care i-a căzut pe mașină

Șofer rănit de un copac care i-a căzut pe mașină

Un șofer, de 22 de ani, a fost rănit, ieri, de un copac rupt de vânt care i-a căzut pe mașină, în Dărmănești, județul Argeș.

Alte două autoturisme care mergeau în aceeași direcție au fost avariate și ele de copacul căzut.

Poliția a întocmit un dosar penal pentru vătămare coroporală din culpă și încearcă să stabilească dacă vreo autoritate se face responsabilă de accident. Direcția de drumuri a cerut primăriei din Dărmănești să analizeze foile cadastrale pentru a afla cui aparține terenul pe care se afla arborele care s-a rupt.

„Pompierii au intervenit pentru degajarea copacului şi asigurarea măsurilor specifice de prevenire ale incendiilor. Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a monitorizat conducătorul unuia dintre autoturisme. Pacientulacuza dureri la cap şi este transportat la spital de către paramedicii SMURD”, au anunţat reprezentanţii ISU Argeş.

Copacul a afectat şi cablurile reţelei electrice, la faţa locului fiind prezent un echipaj al distribuitorului de energie electrică.

Citește și: Accident rutier pe Valea Oltului. Două persoane, grav rănite

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS