17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Cercetați pentru infracțiuni rutiere

Olt: Cercetați pentru infracțiuni rutiere

Doi olteni sunt cercetați pentru infracțiuni rutiere. Aceștia au fost depistați, azi noapte, în trafic fiind sub influența alcoolului.

Azi noapte, polițiștii Secției Rurală Nr. 2 Osica de Sus au depistat pe strada Republicii, din comună, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani, din Voineasa, județul Olt.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie. Polițiștii au descoperit că pentru autoturism nu există poliță de asigurare pentru răspundere civilă auto (RCA).

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Totodată, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 3.175 de lei, pentru abaterile săvârșite. Ca măsură complementară, i-au fost reținute plăcuțele cu numerele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare al autoturismului.

Cercetat pentru conducere sub influența alcoolului

Tot azi noapte, polițiștii din Corabia au oprit pentru control, pe strada Bibescu Vodă, din localitate, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din localitate.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest. A rezultat o concentrație alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Citește și: Slatina: Un băiat de 16 ani s-a aruncat de pe pasarela CFR

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS