16.7 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentVâlcea: Trei răniți, printre care un minor, într-un accident la Mihăești

Vâlcea: Trei răniți, printre care un minor, într-un accident la Mihăești

Trei persoane au fost rănite, printre care un minor, cu puțin timp în urmă,într-un accident la Mihăești, județul Vâlcea.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, un bărbat de 49 de ani, din orașul Brezoi, conducea un autoturism pe DN 67. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile, lovind un gard.

Pompierii militari au fost solicitați pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și de prim ajutor la accident.
Echipajele operative au intervenit de urgență cu:

  • o autospecială de stingere cu modul de descarcerare,
  • o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Govora – Punctul de Lucru Bunești,
  • o ambulanță aparținând SAJ.
    Trei pasageri, doi adulți și un minor, au fost răniți.
    După evaluarea persoanelor implicate, minorul de 9 ani a fost transportat la UPU Vâlcea de către ambulanța SMURD.
    Pompierii militari vâlceni asigură măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, în urma scurgerilor de carburant din rezervorul autoutilitarei.

Polițiștii efectuează cercetări, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Citește și: Circulația pe Transfăgărășan se închide duminică

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS