25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentSuită de infracţiuni în Gorj. Jaf cu căruciorul la supermarket şi doi şoferi prinşi băuţi sau drogaţi

Suită de infracţiuni în Gorj. Jaf cu căruciorul la supermarket şi doi şoferi prinşi băuţi sau drogaţi

Suită de infracţiuni în Gorj. Trei persoane au fost reținute în urma unui jaf produs la un supermarket din Târgu Jiu, un tractorist de 82 de ani a fost prins băut, iar un şofer de25 de ani conducea drogat.

Suită de infracţiuni. Tractorist de 82 de ani, beat la volan

Un bărbat de 82 de ani, din comuna Prigoria, a fost depistat ieri în trafic în timp ce conducea un tractor neînmatriculat pe dumurile publice, din localitatea de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Șofer din Motru, depistat drogat

Un tânăr de 25 de ani, din municipiul Motru, a fost depistat duminică în trafic în timp ce conducea un autoturism pe strada Carol Davila, din localitatea de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive

Jaf cu un cărucior la un supermarket din Târgu Jiu

Trei persoane au fost reținute în urma unui jaf produs la un supermarket din Târgu Jiu. Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată pe 25 august prin 112, de un agent de pază, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras un coș cu produse dintr-o unitate comercială, din municipiul Târgu Jiu.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că două persoane ar fi sustras un coș cu produse, din incinta unei unități comerciale, pe care l-ar fi acoperit cu un halat sustras tot din magazin, iar la intrare ar fi fost ajutați de o a treia persoană. Ulterior, cei trei au părăsit locul faptei, deplasându-se într-o direcție necunoscută. La scurt timp, cele trei persoane au fost depistate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni, în localitatea Plopșoru, fiind vorba de doi bărbați de 23 și 49 de ani și o femeie de 43 de ani, toți din județul Timiș.

La aceeași dată, cei trei au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

CITEŞTE ŞI: Al doilea mort în cazul exploziei de la Crevedia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS