13.4 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTânără însărcinată, moartă după o noapte în spital. Sarcina se oprise din evoluție, iar femeia ruga doctorii să-i facă chiuretaj

Tânără însărcinată, moartă după o noapte în spital. Sarcina se oprise din evoluție, iar femeia ruga doctorii să-i facă chiuretaj

O tânără însărcinată în 13 săptămâni şi mamă a trei copii a murit, după o noapte petrecută la Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani. Sarcina acesteia se oprise din evoluție, iar presa locală a publicat, sâmbătă, mesaje trimise de tânăra femeie atât medicului curant cât şi celui de gardă, în care îi roagă pe aceştia să o chiureteze, explicând că nu mai suportă durerile.

Potrivit purtătorului de cuvânt al maternităţii, Ioan Asaftei, conducerea unităţii sanitare a nominalizat o comisie internă care să analizeze modul în care s-au aplicat protocoalele în cazul unei tinere de 25 de ani care a murit în spital, vineri dimineaţă. Tragedia a avut loc la câteva ore după ce a fost dusă la maternitatea din Botoşani.

Conform reprezentantului unităţii sanitare, medicul de gardă de la Secţia Obstetrică Ginecologie a transmis că pacienta, în vârstă de 25 de ani, s-a internat în urgenţă, fiind adusă cu o ambulanţă în seara zilei de 17 august, la ora 23:30. Ea avea sângerare internă redusă, dureri hipogastrice şi se afla la a cincea sarcină. Aceasta avea în antecedente trei naşteri naturale şi un avort spontan.

Sarcina se oprise din evoluție

Ecografia a arătat că sarcina era oprită din evoluţie recent.

„S-au efectuat investigaţii de laborator, investigaţii paraclinice constând în examen ecografic, conform protocolului în vigoare. De asemenea, medicul de gardă a declarat că nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopţii deoarece sângerarea genitală externă a fost foarte redusă, colul uterin închis, fără semn de avort în evoluţie. Pe data de 18 august, ora 7:30, starea generală a pacientei s-a degradat brusc, manifestând dispnee severă. De asemenea, sângerare abundentă la nivelul căilor aeriene superioare, motiv pentru care este transferată de urgenţă în secţia anestezie-terapie intensivă, unde i se fac manevre complexe de reanimare dar, din păcate în ciuda eforturilor echipei medicale, la ora 8:20 se declară decesul prin stop cardio-respirator iresuscitabil, hemoragie căi respiratorii superioare”, a declarat sâmbătă, pentru News.ro reprezentantul unităţii sanitare.

Necropsia urmează a stabili cauza decesului.

Mesaje disperate trimise de tânără către medici

Sâmbătă, jurnaliştii de la Monitorul de Botoşani au publicat mesaje prin care tânăra femeie îi ruga, atât pe medicul său curant, cât şi pe medicul de gardă, să îi facă un chiuretaj. Aceasta spunea că nu mai suportă durerile.

Conform imaginilor publicate de presa locală, un prim mesaj a fost trimis vineri dimineaţă, la ora 3:16, medicului curant. Tânăra îi explica situaţia, îi spunea că sarcina ei s-a oprit din evoluţie.

„Credeţi că se poate ceva să fiu chiuretată în seara asta? Că nu mai rezist de durere, exact ca la naştere, vă rog din suflet”, îi scria tânăra medicului curant. Un al doilea mesaj trimis vineri la ora 4:18, era adresat unui alt medic. „Credeţi că îmi puteţi face chiuretajul noaptea asta, că nu mai rezist de durere. Vă rog din suflet, simt că o iau razna”.

Conform presei locale, la ora 6:40 femeia a trimis familiei un ultim mesaj în care scris: „Nu mai pot”. Cincizeci de minute mai târziu a intrat în stop cardio-respirator.

Citește și: Cine este băiatul care a omorât cu mașina doi tineri de 20 de ani, în 2 Mai: „Drugs are my life” (Drogurile sunt viața mea)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS