15.1 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentȘofer mort într-o ciocnire provocată de o depășire neregulamentară

Șofer mort într-o ciocnire provocată de o depășire neregulamentară

Un bărbat, de 74 ani, a murit după ce un tânăr de 22 de ani a efectuat o depășire neregulamentară și s-a izbit frontal de vehiculul cu care bărbatul circula regulamentar. Accidentul a avut loc pe raza comunei nemțene Păstrăveni.

Pompierii şi medicii din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean au găsit victima în vârstă de 74 de ani încarcerată.

„Ajunşi la locul solicitării, pompierii au constatat că un bărbat era încarcerat şi în stare de inconştienţă. Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au descarcerat victima şi au predat-o echipajelor medicale”, a precizat ISU Neamţ.

Manevrele de resuscitare nu au avut rezultate în cazul bărbatului de 74 ani.

Tânărul de 22 ani a fost preluat de echipajul SMURD şi transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu Neamţ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Citește şi: Cinci doljeni, cercetați pentru trafic de persoane, trafic de minori și prostituție

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS