6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism se plânge de condiţiile din vămi

Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism se plânge de condiţiile din vămi

Alin Burcea, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), spune că a stat, joi, 4 ore la coadă pentru a ieşi cu maşina din ţară pe la vama Giurgiu. Oficialul ANAT a criticat timpii mari de aşteptare şi autorităţile care „se fac de râs”.

„Autorităţile române, Poliţia de Frontieră, compania de drumuri, cu toţii reuşesc să se facă de râs în 2023. Noi ne plângem că turiştii români stau în vama greacă două ore, dar ca să ieşim din România aşteptăm patru ore. Este pur şi simplu jenant, ruşinos. Şi îi mai vedem că fac şi greve şi cer creşteri de salarii”, a declarat Burcea pentru Agerpres.

El a explicat că, în ciuda faptului că sunt deschise 6 linii de control în vamă, fluxul mare de turişti face ca timpii de aşteptare să fie foarte mari.

„Am luat coada de la Daia, am stat 4 ore în total. Sunt 6 linii deschise în frontieră, dar după asta se îngustează pe pod la o bandă şi asta a fost. Problema e că sunt foarte mulţi turişti pe fluxul de ieşire din ţară, care nu au toalete, vama pare părăsită, distrusă. Toaletele nu funcţionează, se duc oamenii prin iarbă, e jenant”, a mai spus Alin Burcea.

Poliţia de Frontieră semnalează că la punctul de frontieră Giurgiu – Ruse „este un număr mare de mijloace de transport prezente la control pe sensul de ieşire din ţară, cât şi la Agenţia de Control şi Încasare Giurgiu”. Timpul de aşteptare estimat de Poliţia de Frontieră pe site-ul oficial pentru trecerea graniţei este de 120 de minute. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS