28.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDouă fetiţe, rănite grav de un bărbat într-un atac la o şcoală evanghelică din Berlin

Două fetiţe, rănite grav de un bărbat într-un atac la o şcoală evanghelică din Berlin

Două fetiţe, de 7 şi 8 ani, au fost înjunghiate la o şcoala evanghelică dintr-un cartier al Berlinului, de un adult care a fost arestat, scrie News.ro.

Una dintre ele este în stare critică, iar cealaltă are răni grave. Fetiţele au fost transportate la spital cu un elicopter.

Autorul atacului a fost arestat şi arma crimei confiscată. Potrivit informaţiilor Bild, este vorba despre un adult. Se pare că că acesta a rămas la faţa locului după atac şi s-a lăsat arestat de poliţişti.

Conform primelor informaţii, atacatorul ar fi bolnav mintal şi nu avea nicio legătură cu victimele.

O brigadă de omucideri investighează incidentul, care s-a petrecut în aceeaşi zi în care la Belgrad, în capitala Serbiei, un elev de 14 ani a luat arma tatălui şi a ucis opt copii şi un paznic al şcolii unde învăţa.

Primarul districtului Neukölln, Martin Hikel, s-a declarat şocat şi „profund îndurerat” după atacul asupra celor două eleve de vârste mici. „Pentru moment, gândurile mele se îndreaptă către cei doi copii răniţi şi către cei mulţi care au fost nevoiţi să asiste la ceea ce s-a întâmplat”, a scris politicianul SPD pe Facebook.

Citește şi: România nu mai importă o lună cereale din Ucraina

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS