14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBunic şi nepot, condamnaţi definitiv pentru trafic de droguri

Bunic şi nepot, condamnaţi definitiv pentru trafic de droguri

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au respins apelul formulat de un tânăr condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru trafic de droguri. Bunicul inculpatului, care a vândut 10 grame de canabis unui investigator sub acoperire, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Procurorii DIICOT anunţau, la sfârşitul lunii februarie 2022, arestarea unui bărbat suspectat de trafic de droguri de risc. Inculpatul a fost reţinut pe data de 24 februarie, în urma unui acţiuni de prindere în flagrant.

„Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, l-au surprins în flagrant pe inculpat, după ce a încercat să comercializeze cantitatea de aproximativ un kilogram de canabis. În cauză s-a reținut faptul că, inculpatul a introdus în țară droguri de mare risc, pe care le-a comercializat ulterior pe teritoriul țării”, au precizat anchetatorii.

Ulterior, ofiţerii de combatere a criminalităţii organizate au făcut patru percheziții domiciliare în Bechet, în urma cărora au fost descoperite fragmente vegetale. Inculpatul a fost arestat preventiv pe 25 februarie.

Bunicul inculpatului, vânzător de canabis

Anchetatorii au susţinut că, în ianuarie 2022, inculpatul a adus din Spania aproape un kilogram de canabis. Pe 27 ianuarie, 21 şi 24 februarie a vândut diverse cantităţi de droguri unui investigator sub acoperire. Cea mai mare cantitate, de 942 grame de canabis a vândut-o pe 24 februarie. În aceeaşi zi a fost prins în flagrant de ofiţerii de combatere a criminalităţii organizate. Poatrivit oamenilor legii, pe 23 februarie, inculpatul a vândut unui verişor 1,57 grame de canabis cu 140 de lei.

În urma anchetei s-a mai stabilit că în vânzarea drogurilor a fost implicat şi bunicul inculpatului. Acesta din urmă a vândut unui investigator sub acoprire aproape 10 grame de canabis cu 450 de lei.

„În ziua de 10.02.2022, prin intermediul bunicului său, inculpatul a vândut investigatorului sub acoperire cantitatea de 9,98 grame canabis contra sumei de 450 de lei”, se arată în hotărârea prin care inculpaţii au fost condamnaţi.

Pedeapsă cu executare pentru trafic de droguri

În aprilie 2022, procurorii au dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi. Bunicul a fost acuzat de trafic de droguri, iar nepotul său de trafic internaţional de droguri, trafic de droguri şi deţinere de droguri pentru consum propriu. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanţă care s-a pronunţat în iulie. Bărbatul care a adus drogurile din Spania a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor. Bunicul său a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare.

Acesta din urmă a susţinut că nepotul său a pus fragmentele vegetale, care se aflau într-un borcan, în niște folii de staniol. În câteva rânduri a dat astfel de folii unor băieți trimiși de nepotul său. „Nu se consideră vinovat de săvârșirea nici unei fapte întrucât nu știa ce îi lăsase nepotul său în acel borcan de bucătărie crezând că, probabil, sunt medicamente”, se arată în hotărârea instanţei.

Condamnaţi definitiv pentru trafic de droguri

Hotărârea Tribunalului Dolj a fost atacată cu apel de bărbatul condamnat cu executare. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, instanţă care s-a pronunţat pe 13 aprilie. Instanţa a respins apelul inculpatului, aşa că inculpatul trebuie să execute pedeapsa stabilită de Tribunalul Dolj.

„Respinge apelul formulat de către apelantul inculpat C.C. împotriva sentinţei penale nr. 290 din data de 13.07.2022. Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 13.07.2022 la zi”, a dispus instanţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS