17.3 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCadavrul unei femei, cu urme de violenţă, găsit în propria locuință

Cadavrul unei femei, cu urme de violenţă, găsit în propria locuință

Cadavrul unei femei, cu urme de violenţă, găsit în propria locuință. Cadavrul unei femei în vârstă de 51 de ani, care prezenta urme de violenţă, a fost găsit într-un imobil din Câmpulung. Soţul victimei este persoana bănuită de comiterea faptei, informează, joi, IPJ Argeş.

Poliţia Municipiului Câmpulung a fost sesizată de către o rudă a victimei despre faptul că nu reuşeşte să ia legătura cu aceasta şi se teme că ar putea fi decedată în locuinţa proprie, conform Agerpres.

Uşa de acces în locuinţă a fost deblocată de pompieri. Poliţiştii au identificat în imobil o femeie, de 51 de ani, decedată, care prezenta urme de violenţă.

„Persoana bănuită de săvârşirea faptei, respectiv soţul acesteia, s-a prezentat la sediul Secţiei de Poliţie Rurală Voineşti din judeţul Dâmboviţa. Acesta se află în prezent în custodia poliţiştilor şi urmând să fie condus la sediul Poliţiei din Argeş, pentru audieri. Din primele verificări, nu au fost identificate, în trecut, sesizări la Poliţia Câmpulung, referitoare la o eventuală stare conflictuală între cei doi soţi”, precizează sursa citată.

Locul faptei este asigurat de poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung.

A fost anunţat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Acesta urmează să efectueze cercetări, împreună cu poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale.

Citeşte şi: (VIDEO) Starship a explodat la doar câteva minute după lansare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS