Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au respins, ieri, contestaţia formulată de un bărbat din Filiaşi, arestat preventiv pentru trafic de persoane şi violenţă în familie. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a obligat o tânără, cu care trăia în concubinaj, să se prostitueze în Italia şi Germania.
Procurorii DIICOT au explicat că inculpatul a comis faptele după ce a ieşit dintr-un penitenciar din Franţa.
„S-a reținut că inculpatul, din orașul Filiași, județul Dolj, a revenit în țară în toamna anului 2021 (după executarea unei pedepse cu închisoarea pentru infracțiunea de proxenetism într-un penitenciar din Franța). În luna octombrie 2021, a racolat în scopul de a o exploata sexual o persoană vătămată, provenind dintr-o familie dezorganizată, aflată în stare de vulnerabilitate.
Prin acțiuni specifice metodei loverboy, acesta a convins persoana vătămată să se mute la locuința sa din orașul Filiași, și, după aproximativ cinci luni, a transportat-o în Italia unde, prin inducere în eroare și constrângere, a exploatat-o sexual prin obligarea la practicarea prostituției, însușindu-și importante sume de bani obținute din această activitate (între 40-350 euro/zi). Ulterior, activitatea de exploatare a persoanei vătămate de către inculpat a continuat și în Germania”, au precizat procurorii DIICOT.
Arestat pentru trafic de persoane şi violenţă în familie
Anchetatorii au mai stabilit că, în decembrie 2022, inculpatul și persoana vătămată s-au întors în țară. Pe 21 decembrie, bărbatul a tăiat-o pe tânără cu cuțitul, motivul fiind că ar fi ascuns sume de bani. Procurorii mai spun că bărbatul a mers mai departe şi a obligat-o pe tânără să înghită medicamente.
Pe 18 martie, inculpatul a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane şi violenţă în familie. Mandatul de arestare a fost emis de judecătorii de la Tribunalul Dolj. Hotărârea instanţei a fost contestată de bărbatul arestat la Curtea de Apel Craiova. Luni, pe 27 martie, instanţa i-a respins acţiunea ca nefondată.
Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.