10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO ambulanță care transporta un copil s-a răsturnat. Trei persoane, rănite

O ambulanță care transporta un copil s-a răsturnat. Trei persoane, rănite

O ambulanţă a fost implicată, luni după-amiază, într-un accident produs pe raza municipiului Urziceni, şoferul, asistenta şi un copil de un an fiind răniţi, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa.

Conform sursei citate, ambulanţa, care se plasa în regim prioritar spre Spitalul Municipal din Urziceni, a intrat în coliziune cu un autoturism, conform Agerpres.

Ambulanţa s-a răsturnat pe partea carosabilă rezultând trei victime

În urma impactului, ambulanţa s-a răsturnat pe partea carosabilă rezultând 3 victime, şoferul de pe ambulanţă şi asistenta, precum şi un minor în vârstă de 1 an, ce fusese preluat din comuna Coşereni pentru a fi transportat la Spitalul din Urziceni cu afecţiuni medicale, arată IPJ. În zonă se circulă alternativ.

Cercetările la faţa locului sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS