15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCadavrul unui bărbat, găsit pe marginea unui pârâu

Cadavrul unui bărbat, găsit pe marginea unui pârâu

Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit pe marginea unui pârâu din Argeș. Poliţiştii nu au identificat deocamdată persoana, fiind vorba despre un bărbat a cărui vârstă este estimată la peste 65 de ani, potrivit News.ro.

Trupul neînsufleţit a fost descoperit miercuri, în jurul orei 15.00, pe malul pârâului Bascovele care traversează municipiul Piteşti. 

Bărbatul nu este identificat

”La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti şi un echipaj medical, care a constatat decesul persoanei. Până la acest moment, bărbatul nu este identificat, iar la faţa locului se deplasează grupa operativă din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Piteşti, care va prelua cercetările”, transmite Poliţia Judeţeană Argeş. 

Cauza decesului urmează să fie stabilită în urma autopsiei

Sure judiciare au declarat, pentru News.ro, că, în urma primelor examinări, pare a fi cadavrul unui bărbat cu vârsta de peste 56  de ani. Trupul neînsufleţit nu are urme vizibile şi majore de violenţă, însă prezintă câteva echimoze. Cauza decesului urmează să fie stabilită în urma autopsiei medico-legale. 

Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea identităţii bărbatului, dar şi a tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul acestuia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS