8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljA bătut o vânzătoare care a refuzat să-i dea ţigări şi băutură pe datorie

A bătut o vânzătoare care a refuzat să-i dea ţigări şi băutură pe datorie

Judecătoria Craiova a dispus prelungirea mandatului de arestare emis pe numele unui bărbat de 29 de ani, deferit justiţiei pentru lovire sau alte violenţe. Potrivit oamenilor legii, în august 2022, bărbatul a lovit cu pumnii şi picioarele vânzătoarea unui magazin de pe strada Matei Basarab din Craiova. Motivul a fost că femeia a refuzat să-i dea băutură şi ţigări pe datorie. În februarie 2022, bărbat a lovit cu picoarele o altă femeie.

Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat că incidentul violent a avut loc în demineaţa zilei de 21 august 2022, într-un magazin din Craiova.
„Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că, în dimineața zilei de 21 august, ora 06:25, în urma unui conflict spontan, bărbatul ar fi agresat fizic o femeie de 40 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce se afla în incinta unei societăți comerciale din municipiul Craiova. În urma agresiunii, femeia a necesitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportată la spital”, au transmis poliţiştii doljeni. Agresorul a fost identificat ca fiind un bărbat de 29 de ani, din Craiova.

Arestat pentru două infracţiuni de lovire sau alte violenţe

Inculpatul a fost arestat preventiv pe data de 23 august 2022, pentru lovire sau alte violenţe. Mandatul de arestare a fost emis de Judecătoria Craiova. A fost trimis în judecată în octombrie, anul trecut, în stare de arest preventiv. În rechizitoriul întocmit, anchetatorii au explicat că inculpatul a bătut vânzătoarea pentru că a refuzat să-i dea băutură şi ţigări pe datorie.

„Pe fondul unui conflict spontan, generat de faptul că vânzătoarea a refuzat să-i dea băuturi alcoolice şi ţigări pe datorie, a lovit persoana vătămată cu pumnul şi picioarele, în zona capului şi a toracelui, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale”, au precizat anchetatorii.

În decembrie 2022, bărbatul a fost plasat sub control judiciar, însă nu a stat prea mult în libertate. Pe 20 ianuarie, instanţa a dispus înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv. La sfârşitul lunii februarie, Judecătoria Craiova a dispus prelungirea mandatului de arestare emis pe numele inculpatului.

Femeie bătută pe o stradă din Craiova

Potrivit oamenilor legii, inculpatul nu era la prima faptă de acest fel. În februarie 2022, în timp ce se afla pe strada Bucovăţ din Craiova, acelaşi bărbat a lovit o altă femeie. Anchetatorii au precizat că femeia a fost lovită cu piciorul în zona capului, a membrelor superioare şi a spatelui. Victima a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 5-6 zile de îngrijiri medicale.

Dosarul în care inculpatul este acuzat de comiterea a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 13 martie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS