12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPedepse mai mici pentru cinci traficanţi de minore

Pedepse mai mici pentru cinci traficanţi de minore

Curtea de Apel Craiova a dat o sentinţă definitivă într-un dosar în care au fost deferiţi jutiţiei, în iulie 2017, 13 inculpaţi. Cinci dintre ei au fost acuzaţi de constituirea unui grup infracţional, trafic de persoane şi trafic de minori. Procurorii DIICOT au susţinut că aceştia au racolat tinere şi minore într-un club din Craiova, după care le-au traficat în Spania. Dacă la Tribunalul Dolj au primit pedepse care însumau peste 40 de ani de închisoare, la apel pedepsele au fost reduse la jumătate. Asta pentru că o parte dintre infracţiuni s-au prescris între timp. Faţă de opt inculpaţi acuzaţi de mărturie mincinoasă în acelaşi dosar, Curtea de Apel Craiova a dispus încetarea procesului penal.

Cei 13 inculpaţi din acest dosar de trafic de persoane şi minori au fost trimişi în judecată în iulie 2017. Procurorii DIICOT au susţinut că, începând cu anul 2014, cinci dintre ei au obligat să se prostitueze mai multe tinere și minore. Acestea ar fi fost racolate într-un club din Craiova.
„Inculpații au profitat de naivitatea, situaţia materială precară, lipsa educaţiei și starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, multe minore și aflate în situație conflictuală cu familia, pentru a le recruta fie prin inducere în eroare, în sensul că le promiteau locuri de muncă în străinătate bine remunerate. Inculpatul Capotescu Gheorghe Laurențiu a folosit un club de noapte situat pe raza municipiului Craiova în scopul recrutării victimelor, majoritatea minore, oferindu-le «locuri de muncă» și iluzia unei vieți confortabile“, au explicat procurorii DIICOT.

Victimele, obligate să se prostitueze în Spania

Anchetatorii au mai susţinut că o parte dintre tinerele racolate în Craiova au fost duse în Spania. Acolo ar fi fost constrânse să se prostitueze.
„Odată ajunse în Spania, victimele erau constrânse de către inculpați să se prostitueze, în condițiile în care nu cunoșteau limba și nu dispuneau de resurse financiare pentru a se întoarce în țară la momentul în care își dădeau seama de situația reală. Atunci când victimele își exprimau dorința de a rupe legătura cu inculpații, aceștia le amenințau, folosindu-se și de relația pe care o aveau cu inculpatul Capotescu Gheorghe Laurențiu, care intervenea cu amenințări, uneori personal, în demersul celorlalți doi inculpați, în scopul de a păstra controlul asupra victimelor“, au mai explicat procurorii DIICOT.

Alţi doi inculpaţi au fost acuzați că induceau victimele în eroare „în sensul că voiau un viitor comun cu persoanele vătămate, fie le promiteau locuri de muncă mai bine plătite în străinătate“. Un alt inculpat din acest dosar a fost acuzat că a fost implicat în transportarea victimelor în Spania.

Cinci inculpaţi, condamnaţi cu executare

În acest dosar au mai fost deferiţi justiţiei opt inculpaţi care au fost acuzaţi de mărturie mincinoasă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanţă care s-a pronunţat în martie 2021.

Inculpatul considerat liderul grupării a fost condamnat la 14 ani de închisoare. Alţi trei inculpaţi au primit pedepse între şapte şi şapte ani şi nouă luni de închisoare. Un alt inculpat a fost condamnat la patru ani de închisoare. Pedepsele primite de inculpaţi însumau peste 40 de ani de închisoare.
Cei opt inculpaţi acuzaţi de mărturie mincinoasă au fost condamnaţi la câte un an de închisoare cu suspendare.

Pedepse mai mici pentru cinci traficanţi de minore

Hotărârea Tribunalului Dolj a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova. Marţi, pe 7 martie, instanţa s-a pronunţat.
Instanţa a constatat că fapta de mărturie mincinoasă s-a prescris, aşa că a dispus încetarea procesului penal faţă de opt inculpaţi. De altfel, şi o parte dintre infracţiunile comise de ceilalţi cinci inculpaţi s-au prescris.
Liderul grupării au fost condamnat la nouă ani de închisoare. Alţi patru inculpaţi au primit pedepse cuprinse între trei ani şi patru luni şi cinci ani de închisoare. Ultimul inculpat din dosar a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închsioare cu suspendare.
Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS