18.3 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMama celor trei copii care au murit într-un incendiu în Bucureşti, reținută pentru ucidere din culpă

Mama celor trei copii care au murit într-un incendiu în Bucureşti, reținută pentru ucidere din culpă

Mama celor trei copii de 2, 3 și 6 ani, care au murit după ce în locuința din Capitală în care se aflau a izbucnit un incendiu, a fost reținută pentru ucidere din culpă și distrugere din culpă, conform procurorilor.

După mai multe ore de audieri, care au avut loc și marți și miercuri, mama celor trei copii a recunoscut că nu se afla acasă în momentul în care a izbucnit incendiul, conform surselor Știrile ProTV.

Incendiul a avut loc marți dimineață, în jurul orei 05:00, pe strada Surduc din cartierul Rahova, pompierii fiind solicitați să intervină în jurul orei 05:35. Mama a recunoscut după mai multe serii de audieri că își lăsase copiii singuri acasă, nesupravegheați.

Varianta spusă de mamă în fața anchetatorilor a fost că ea dormea când a izbucnit incendiul

Inițial, varianta spusă de mamă în fața anchetatorilor a fost că ea dormea când a izbucnit incendiul și că s-a trezit prea târziu pentru a-și mai salva copiii.

Mama a declarat, marți, că băiatul cel mare ar fi aprins cu o brichetă salteaua, în timp ce ea dormea pe o canapea în aceeași încăpere. Încă de marți, polițiștii au transmis că au descoperit neconcordanțe în declarația femeii, existând suspiciuni că ea nu a spus tot adevărul. Audiat a fost și tatăl copilașilor.

Femeia avea grijă singură de cei trei copii pentru că partenerul său era plecat în Germania, unde lucra de câteva luni ca șofer.
Potrivit polițiștilor, tânăra mama ar fi „omis” să declare anumite aspecte importante în anchetă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS