9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentVâlcea: O persoană, rănită după coliziunea dintre două autoturisme

Vâlcea: O persoană, rănită după coliziunea dintre două autoturisme


O persoană a fost rănită, în această dimineață, după coliziunea dintre două autoturisme pe DN 64, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că s-ar fi produs în eveniment rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că ar fi avut loc o coliziune între 2 auto pe DN 64, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cei 2 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru unul dintre aceștia, iar pentru celălalt, rezultatul a fost de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS