17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Coliziune între trei mașini pe DN 64. Două persoane, rănite

Olt: Coliziune între trei mașini pe DN 64. Două persoane, rănite

Două persoane au fost rănite, în urmă cu puțin timp, pe DN 64, în comuna olteană Osica de Sus, după coliziunea a trei autoturisme.

La data de 29 decembrie, în jurul orei 10.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 64, în comuna Osica de Sus.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate trei autoturisme, respectiv un autoturism condus de un bărbat, de 34 de ani, din comuna Brâncoveni, un autoturism condus de un bărbat, de 59 ani, din comuna Deveselu și un autoturism staționat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS