16.7 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj"Denys Romanticul", condamnat la 20 de ani de puşcărie pentru pornografie infantilă

„Denys Romanticul”, condamnat la 20 de ani de puşcărie pentru pornografie infantilă

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au respins apelul unui bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru pornografie infantilă, corupere sexuala a minorilor, şantaj şi participaţie improprie la viol. Procurorii DIICOT au explicat că inculpatul, care se prezenta pe reţelele de socializare ca fiind „Denys”, un tânăr de 14-15 ani, a determinat şase minore să-i trimită imagini cu acte de natură sexuală. Dacă refuzau, minorele erau şantajate cu publicarea imaginilor.

Procurorii DIICOT din Gorj anunţau, în martie 2021, arestarea preventivă a unui bărbat de 44 de ani, acuzat de pornografie infantilă, coruperea sexuală a minorilor și șantaj. Cercetările au început după ce o femeie din Gorj a sesizat faptul că fiica sa, în vârstă de 12 ani, a fost determinată de o persoană să-i trimită materiale pornografice. În iunie, acelaşi an, inculpatul a fost deferit justiţiei. Este vorba de un bărbat de 44 de ani, divorţat, care locuieşte într-o comună din judeţul Neamţ. Anchetatorii au reţinut că victimele bărbatului erau minore.

„Inculpatul obișnuia să recruteze, în mediul online, minori pe care îi îndemna și îi determina să realizeze acte de natură sexuală, în scopul producerii de materiale pornografice, șantajându-i ulterior cu expunerea publică a acestora dacă nu vor continua să producă și să îi transmită, în continuare, materiale pornografice. Pentru concretizarea acestor scopuri, inculpatul și-a realizat o identitate falsă, însă atent și minuțios creionată, respectiv imaginea unui adolescent în vârstă de 14-15 ani cu numele “Denys”, în jurul căruia a țesut diferite povești de familie pe care le prezenta victimelor sale minore, obținându-le încrederea și chiar dragostea”, au reţinut anchetatorii.

Discuţii cu victimele, de pe mai multe conturi

În urma anchetei s-a stabilit că inculpatul a folosit mai multe conturi pe diferite rețele de socializare (“Denys.bossu”, “denysofficiall”, “Denys.denysuc”, “denis_trist_iubesc”, denys.denys, denys.romanticul). Conturile erau folosite pentru a intra în contact cu minori cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani. Pentru a fi credibil, folosea un limbaj specific vârstei și discuțiilor online. Anchetatorii au mai stabilit că inculpatul se prezenta minorilor și sub identitate feminină(Alessia), o minoră cu înclinații lesbiene sau incestuoase. S-a prezentat şi ca un polițist care avea în lucru dosare penale având ca obiect fapte de pornografie infantilă.

Procurorii DIICOT au mai stabilit că din anul 2020 şi până la începutul anului 2021, inculpatul a făcut nu mai puţin de şase victime.

În rechizitoriul întocmit, anchetatorii au amintit de abuzurile comise asupra unei copile de 5 ani, la solicitarea inculpatului.
„Inculpatul a determinat cu intenție pe minora(…), în vârstă de 12 ani, prin constrângere, constând în amenințarea cu distribuirea pe rețelele de socializare a unor materiale pornografice în care era înfățișată, să efectueze acte de natură sexuală (introducerea unei periuțe de dinți în anus) în scopul producerii de materiale pornografice asupra surorii sale, în vârstă de 5 ani la data săvârșirii faptei”, au mai susţinut anchetatorii.

Condamnat la 20 de ani de puşcărie pentru pornografie infantilă

În mai, anul acesta, bărbatul a fost găsit vinovat pentru toate infracţiunile comise. După contopirea pedepselor, a fost condamnat de judecătorii de la Tribunalul Gorj la 20 de ani de închisoare.
Inculpatul a fost obligat să achite suma totală de 50.000 de euro drept daune morale pentru trei dintre victimele sale. Instanţa a constatat că restul victimelor nu s-au constituit părţi civile în dosar.
Hotărârea instanţei a fost atacată cu apel de inculpat la Curtea de Apel Craiova. Săptămâna trecută, pe 15 decembrie, judecătorii au respins ca nefondat apelul formulat de inculpat. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS