15 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPrimarul din Cernavodă, trimis în judecată de DNA. Este acuzat că ar fi finanțat ilegal un club sportiv

Primarul din Cernavodă, trimis în judecată de DNA. Este acuzat că ar fi finanțat ilegal un club sportiv

Primarul PNL al orașului Cernavodă a fost trimis în judecată de DNA Constanța, miercuri, se arată într-un comunicat al instituției. Edilul este acuzat că ar fi finanțat ilegal un club sportiv. Prejudiciul calculat de procurori ajunge la 9,3 milioane de lei.

Liviu Negoiță este acuzat de procurorii Anticorupție de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii susțin că în perioada aprilie 2017- august 2019, Negoiță ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, un număr de 33 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Cernavodă, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 9.307.790 lei, în folosul unui club sportiv. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii, potrivit G4Media.ro.

Consiliul Local Cernavodă nu a aprobat constituirea ca parte civilă împotriva primarului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS