20.7 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn mort şi doi răniţi după ce un şofer a lovit trei pietoni

Un mort şi doi răniţi după ce un şofer a lovit trei pietoni

Un băiat de 17 ani a murit şi doi adulţi au fost răniţi, marţi seară, după ce o autoutilitară condusă de un şofer de 70 ani i-a acroşat pe cei trei pietoni, pe marginea DJ 137, în afara localităţii Porumbenii Mari din judeţul Harghita, informează Agerpres.

Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Maria Plumbu, şoferul, din Feliceni, în timp ce conducea autoutilitara în afara localităţii Porumbenii Mari, din direcţia oraşului Cristuru Secuiesc către municipiul Odorheiu Secuiesc, din cauze şi în împrejurări ce urmează a fi stabilite, ar fi acroşat şi accidentat trei persoane care se deplasau pe marginea drumului.

În urma evenimentului, un tânăr de 17 ani, din localitatea Avrămeşti, a decedat iar un bărbat de 46 de ani şi o femeie de 31 de ani au suferit leziuni şi au fost transportaţi la spital pentru a le fi acordate îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea înregistrată fiind zero.

Cercetările sunt în desfăşurare pentru a fi stabilite cu exactitate circumstanţele producerii accidentului, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămate corporală din culpă, a mai precizat sursa citată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS