21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO) Doi sirieni, ascunşi în podeaua unui autoturism, descoperiţi la Calafat

(VIDEO) Doi sirieni, ascunşi în podeaua unui autoturism, descoperiţi la Calafat

-

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, au depistat, ascunși în podeaua unui autoturism, doi sirieni, care au încercat să intre ilegal în România.

În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 05.12, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, conducând un autoturism înmatriculat în Bulgaria, un cetățean bulgar, de 34 de ani.

În urma efectuării controlului mijlocului de transport, colegii noștri au constatat că în podeaua autoturismului sunt confecționate două locuri special amenajate, prin sudarea unor carcase metalice, poziţionate pe șasiu, accesul realizându-se prin ridicarea scaunelor din spate.

Astfel, în cele două locașuri au fost descoperite ascunse două persoane de sex masculin, care nu posedau documente de identitate.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoanele depistate sunt cetățeni sirieni. Tinerii au declarat că s-au ascuns în autoturismul respectiv în timp ce se aflau pe teritoriul orașului Sofia, din Bulgaria, achitând șoferului suma de 1.500 de euro, fiecare, pentru a-i transporta în Austria.

Polițiștii de frontieră au întrerupt călătoria persoanelor în cauză. Şoferul, cetățenii sirieni și mijlocul de transport au fost preluați de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

„U“ Craiova – Rapid | Maximii mizează pe victoria...

Universitatea Craiova şi Rapid Bucureşti se întâlnesc sâmbătă, de...

ȘTIRI GdS