22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Un tânăr s-a înecat într-un lac din Găneasa

Olt: Un tânăr s-a înecat într-un lac din Găneasa

-

Un tânăr de 25 de ani, din comuna Găneasa, județul Olt, a fost găsit aseară înecat într-un lac din localitate.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați, ieri, în jurul orei 17.30, că un tânăr, de 25 de ani, din Găneasa, ar fi plecat de la domiciliu, în aceeași zi, în jurul orei 12.00, cu autoturismul familiei, fără a avea asupra sa telefonul mobil și actul de identitate.

S-a constituit o echipă operativă din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Găneasa pentru efectuarea de verificări.

În jurul orei 18.00, polițiștii au fost informați de tatăl tânărului, de 25 de ani, că a găsit autoturismul pe malul unui lac, din comuna Găneasa.

La locul evenimentului au acționat o autospecială pentru scafandri, o autospecială pentru primă intervenție cu peridoc și barcă cu motor, un echipaj SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt.

Aseară, scafandrii au găsit victima la aproximativ 15 metri pe mal, adâncimea apei fiind de aproximativ cinci metri.

Acesta a fost declarat decedat, întrucât nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul de pe ambulanță.

Trupul neînsuflețit al tânărului a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Olt: O femeie a murit după ce a fost...

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat luni,...

ȘTIRI GdS