16.6 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi libanezi, depistaţi pe Otopeni cu 80 de artefacte arheologice

Doi libanezi, depistaţi pe Otopeni cu 80 de artefacte arheologice


Doi bărbați, cetăţeni libanezi, care au încercat să introducă în ţară 80 de piese care fac parte din categoria artefactelor arheologice, au fost depistați de poliţişti de frontieră din cadrul Aeroportului Henri Coandă – Otopeni, la sosirea în țară cu o cursă din direcția Cairo.

În cauză, se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducerea pe teritoriul statului român, precum şi deţinerea, comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform dispoziţiilor legale ale statului respectiv, şi care au fost exportate ilegal.

La P.P.F. – Aeroport Henri Coandă s-au prezentat pentru a intra în ţară, călătorind din direcția Egipt, Cairo, doi bărbați, cetăţeni libanezi.

Cu ocazia efectuării formalităţilor de frontieră, în urma unei analize de risc, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Otopeni, au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra bagajelor celor în cauză.

Piese autentice

Cu această ocazie au fost descoperite 80 de piese susceptibile de a face parte din categoria artefactelor arheologice.

Obiectele – monede, statui, bijuterii din epoca romană – au fost trimise specialiştilor din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României, iar recent aceştia au comunicat rezultatul preliminar al expertizei, conform căruia o mare parte din piesele expertizate sunt autentice şi au ca ţară de provenienţă Egipt, monedele datând din perioada romană, fiind emisiuni ale monetăriei din Alexandria. Din punct de vedere arheologic, specialiştii apreciază în urma analizei preliminare, faptul că lotul acoperă o perioadă foarte largă, de la Regatul Vechi la perioada romană şi necesită, în continuare, expertize specializate şi analize specifice.

În cauză, se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducerea pe teritoriul statului român, precum şi deţinerea, comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform dispoziţiilor legale ale statului respectiv, şi care au fost exportate ilegal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS