16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFemeie ucisă într-un atac cu cuţitul la o reuniune politică, în Suedia

Femeie ucisă într-un atac cu cuţitul la o reuniune politică, în Suedia

Poliţia suedeză a anunţat miercuri că o femeie de circa 60 de ani a fost ucisă într-un atac cu cuţitul în plină zi pe insula Gotland, unde principalii responsabili politici ai ţării s-au reunit pentru o săptămână, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

„Din nefericire, pot să vă anunţ că o femeie a murit în urma rănilor suferite”, a declarat Fredrik Persson, şeful poliţiei Gotland, în cadrul unei conferinţe de presă în care a precizat că agresiunea s-a produs cu puţin timp înainte de ora 14.00 (12.00 GMT).

Un bărbat de 33 de ani a fost arestat la puţin timp după atac

El a adăugat că un bărbat de 33 de ani a fost arestat la puţin timp după atac, dar a refuzat să avanseze un eventual motiv al agresiunii.

Potrivit poliţiei, femeia a fost înjunghiată în apropierea locului în care lidera Partidului de Centru, Annie Loof, susţinea un discurs.

De asemenea, poliţia a precizat că nu există indicii privind alte ameninţări asupra festivalului.

Bărbatul are legături cu o organizaţie neonazistă

Cotidianul Aftonbladet a relatat, citând surse, că bărbatul are legături cu o organizaţie neonazistă.

Festivalul politic care durează o săptămână este un eveniment anual care atrage mii de participanţi şi în cadrul căruia politicienii susţin discursuri şi discută liber cu alegătorii şi turiştii, notează Reuters.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS