17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentŞase răniţi după ce un autocar polonez a intrat într-un gard, la Moisei

Şase răniţi după ce un autocar polonez a intrat într-un gard, la Moisei

Şase persoane au fost rănite, dintre care una grav, într-un accident rutier care a avut loc marţi după-amiază pe DN 18, în zona comunei Moisei. Şoferul unui autocar a pierdut controlul volanului şi a intrat în gardul unei case. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie, a informat, marţi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), citat de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa Gonczi, a precizat că în autocarul respectiv se aflau turişti polonezi. Conform acesteia, la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenţie, inclusiv un elicopter.

„Forţele de intervenţie intervin la locul evenimentului cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două de descarcerare, trei echipaje cu paramedici, un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM), o autospecială de transport victime multiple, 4 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) şi un elicopter”, a menţionat reprezentantul ISU Maramureş.

O persoană rănită se află în stop cardio-respirator, alţi trei răniţi au fost transportaţi la Camera de Primi Urgenţe a spitalului din oraşul Borşa, iar două persoane primesc îngrijiri medicale la locul evenimentului.

„Ceilalţi pasageri sunt în stare bună, fără probleme deosebite”, a mai precizat IGSU.

Circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijare de către poliţişti, se precizează în informarea transmisă de către Centrul Infotrafic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS