11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCel puțin 46 de cadavre, găsite într-un camion în San Antonio. Alte 16 persoane, salvate

Cel puțin 46 de cadavre, găsite într-un camion în San Antonio. Alte 16 persoane, salvate


Cel puțin 46 de persoane, aparent migranți, au fost găsite decedate într-un camion abandoant, la periferia orașului San Antonio, Texas, potrivit The Sun.
Un oficial a declarat că 16 persoane, inclusiv patru copii, au fost transportate la spital.

Supraviețuitorii erau „fierbinți la atingere” și sufereau de insolație și epuizare de la căldură.
Oamenii au fost găsiți după ce un muncitor a auzit un strigăt de ajutor, ceea ce a dus la găsirea „stivelor de cadavre” în interiorul camionul.
San Antonio, aflat la 250 de kilometri de granița cu Mexic, este o rută obișnuită de tranzit pentru migranți.

Traficanții de persoane de obicei folosesc camioane pentru a transporta migranții fără acte.

„Aveau familii…și cel mai probabil încercau să-și facă o viață mai bună. Nu este nimic altceva decât o tragedie umană îngrozitoare”, a declarat primarul din San Antonio.

Vehiculul, abandonat de șofer, nu avea aer condiționat funcțional

„Nu se presupune că noi ar trebui să deschidem un camion și să vedem zeci de cadavre acolo. Niciunul dintre noi nu a mers la muncă gândindu-se la asta”, a declarat șeful pompierilor din San Antonio.

Acesta a adăugat că vehiculul, abandonat de șofer, nu avea aer condiționat funcțional și nu exista apă potabilă înăuntru.

Trei persoane au fost reținute, iar investigația a fost preluată de agenții federali.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS