21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn mort şi alţi doi răniţi după o bătaie în plină stradă

Un mort şi alţi doi răniţi după o bătaie în plină stradă

Un bărbat a murit, iar alţi doi au fost răniţi în urma unui conflict care a avut loc în localitatea constănţeană Cogealac. Anchetatorii au reuşit să reţină cinci dintre persoanele implicate în acest scandal.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au declarat că nouă persoane au fost implicate, luni, într-un conflict în localitatea Cogealac.

Şase bărbaţi din comuna tulceană Beidaud au venit în judeţul Constanţa pentru a agresa trei bărbaţi din Cogealac. Ei au reuşit să-i bată pe doi dintre ei, iar apoi au vrut să plece. În acel moment, al treilea bărbat din Cogealac a luat o piatră şi a aruncat-o spre maşina celor din judeţul Tulcea. Piatra a spart geamul şi l-a lovit în cap pe unul dintre bărbaţi, care a murit pe loc, potrivit news.ro.

Poliţiştii au reţinut cinci bărbaţi

Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa au precizat că cei doi răniţi au suferit un traumatism cranian, respectiv un traumatism toracic, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa.

Poliţiştii au reţinut cinci bărbaţi, unul din Cogealac şi ceilalţi din comuna Beidaud, fiind căutat şi al şaselea participant la scandal, din judeţul Tulcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS