10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentMaşină răsturnată pe DN 6, în Işalniţa

Maşină răsturnată pe DN 6, în Işalniţa

UPDATE: Poliţiştii doljeni au transmis că în urma accidentului a fost rănit un craiovean de 56 de ani. Este vorba de şoferul care nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de o tânără de 26 de ani.

„În dimineața zilei de 23 mai, polițiștii Serviciului Rutier Dolj au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 6, în localitatea Ișalnița, a avut loc un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că, în eveniment au fost implicate două autoturisme conduse de un bărbat de 56 de ani, din municipiul Craiova și o femeie de 26 de ani din mun.Drobeta Turnu Severin.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbat a fost proiectat în afara părții carosabile unde a lovit două autoturisme parcate. În urma evenimentului rutier, bărbatul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au precizat oamenii legii.

O persoană a fost rănită în urma unui accident produs în acestă dimineaţă, pe DN 6, în localitatea doljeană Işaniţa. Din primele informaţii oferite de poliţiştii doljeni, un autoturism s-a răsturnat în afara şoselei în urma impactului cu un alt autoturism.

Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat că in accident au fost implicate două autoturisme. Unul dintre ele s-a răsturnat în afara şoselei în urma impactului, chiar în faţa porţilor fostului combinat Doljchim. Şoferul autoturismului răsturnat a fost rănit uşor. Cauza accidentului ar fi neacordarea de prioritate. Poliţiştii doljeni au mai explicat că cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

A fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS