19 C
Craiova
sâmbătă, 25 iunie, 2022
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat băut şi cu permisul suspendat a lovit două maşini fugind de poliţie

Un bărbat băut şi cu permisul suspendat a lovit două maşini fugind de poliţie

Un bărbat, de 38 de ani, din Cluj-Napoca, a fost reţinut după ce a condus băut şi nu a oprit la semnalele poliţiştilor, fiind urmărit în trafic de agenţi cu două motociclete. În timpul urmăririi, el a lovit două autoturisme parcate. Ulterior, s-a stabilit că bărbatul avea permisul auto anulat, pentru alte infracţiuni rutiere, informează News.ro.

Incidentul a avut loc luni dimineaţă. 

Potrivit Poliţiei Judeţene Cluj, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Cluj au făcut semnal regulamentar de oprire unui şofer care conducea pe strada Bucureşti din municipiul Cluj-Napoca. 

„Întrucât acesta nu a oprit la semnalele regulamentare, poliţiştii rutieri au pornit în urmărirea lui cu două motociclete, fiind interceptat la scurt timp pe strada Roşiori din municipiu.

Pe timpul urmăririi, conducătorul auto a acroşat două autovehicule care se aflau parcate. Poliţiştii au procedat la imobilizarea bărbatului, ulterior constatând faptul că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice”, a transmis sursa citată. 

De asemenea, în urma verificărilor s-a constatat că bărbatul avea permisul de conducere anulat ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni la regimul rutier. 

Poliţiştii l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore, fiind dus într-un Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă.

Cercetările în acest caz continuă, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Gorj: Primarul din Albeni, arestat preventiv pentru 30 de...

Primarul comunei gorjene Albeni, Silviu Ionuț Stan, a fost...

ȘTIRI GdS