10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbați care au furat un seif cu 40.000 de lei au fost prinşi

Bărbați care au furat un seif cu 40.000 de lei au fost prinşi

Au fost găsiți cei doi bărbați care au furat, la sfârșitul lunii aprilie, un seif cu 40.000 de lei, din sediul unei societăți comerciale. Suspecții, cu vârste de 26 și 30 de ani, au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, pentru cercetări, iar, ulterior, au fost reținuți, pentru 24 de ore, informează TVR.

Indivizii au fost prinși în urma a trei percheziții domiciliare, în județul Neamț, efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, în colaborare cu polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

La percheziții au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, printre care și un autoturism.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar cei doi bărbați urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propuneri procedurale.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS