10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentSorin Oprescu, condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită

Sorin Oprescu, condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită

Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare, potrivit minutei de ședință.

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat în primă instanţă la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Iniţial, sentinţa în dosar ar fi trebuit dată în luna aprilie 2021, însă cele două judecătoare din complet – Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu – nu ajuns la un acord, astfel încât a fost cooptat un al treilea judecător prin formarea unui complet de divergenţă, iar dezbaterile în proces au fost reluate de la zero.

Ultimul termen al procesului a avut loc în octombrie 2021. Practic, în luna aprilie, se împlinesc peste şase luni de când instanţa încearcă să dea o soluţie în dosarul lui Oprescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS