9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentSuspectat că a spart mai multe locuinţe din Craiova, prins în Vama Nădlac

Suspectat că a spart mai multe locuinţe din Craiova, prins în Vama Nădlac

Poliţiştii craioveni au reţinut, marţi, un tânăr de 21 de ani, din Gângiova, cercetat pentru comiterea a patru infracţiuni de furt calificat. Potrivit oamenilor legii, suspectul a fost depistat în Vama Nădlac, înainte să iasă din ţară. Poliţiştii susţin că tânărul a spart patru imobile din Craiova şi a sustras diverse bunuri în valoare totală de 40.000 de lei.

Reprezentanţii IPJ Dolj că spargerile de locuinţe au fost date în primele două luni ale acestui an. Suspectul a reuşit să fure bunuri în valoare totală de 40.000 de lei.

„Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că tânărul, în perioada ianuarie-februarie anul curent, ar fi pătruns în patru locuinţe din Craiova, prin forțarea ferestrelor și a ușilor de acces unde ar fi sustras mai multe bunuri (obiecte vestimentare, încălţăminte, parfumuri, televizoare), cauzând un prejudiciu de aproximativ 40.000 de lei.

La data de 16 februarie, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa tânărului în cauză, unde au fost identificate și ridicate o parte din bunurile sustrase, care au fost restituite persoanelor vătămate. La momentul efectuării percheziţiilor, tânărul se sustrăgea de la cercetări, nefiind găsit la domiciliu său”, au precizat poliţiştii doljeni.

Suspectul, depistat la ieşire din ţară

Oamenii legii mai spun că, în seara zilei de 9 mai, în baza unei informaţii, bărbatul a fost depistat de poliţiştii de frontieră în Vama Nădlac. Tânărul de 21 de ani a fost preluat de poliţiştii doljeni şi dus la sediul Secţiei 6 Poliţie pentru cercetări. După audiere, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Reprezentanţii IPJ Dolj au mai transmis că suspectul urma să fie dus la Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS