10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentProcuror antimafia, ucis în Columbia în timp ce se afla în luna de miere

Procuror antimafia, ucis în Columbia în timp ce se afla în luna de miere

Marcelo Pecci, un cunoscut procuror antimafia din Paraguay, a fost ucis în Columbia, în timp ce se afla în luna de miere. Soția sa anunțase cu câteva ore înainte că este însărcinată, anunță BBC.

Un înalt procuror paraguayan, care a luptat împotriva crimei organizate în țara sa natală, a fost împușcat mortal în timpul lunii de miere în Columbia. Marcelo Pecci se afla pe o plajă de pe insula Baru când a fost ucis de doi bărbați înarmați.

Soția lui Pecci anunțase pe Instagram că este însărcinată

Cu câteva ore înainte de împușcături, soția lui Pecci anunțase pe Instagram că este însărcinată.

Președintele paraguayan Mario Abdo Benitez a descris împușcăturile ca fiind o „crimă lașă”.

Soția sa, jurnalista Claudia Aguilera, a declarat că au fost abordați de doi bărbați pe o plajă privată. Ea a mai spus că soțul său nu a primit nicio amenințare. „Doi bărbați l-au atacat pe Marcelo. Au venit cu o barcă mică, sau cu un jet ski, adevărul este că nu am văzut bine”, a declarat Aguilera pentru ziarul El Tiempo. Unul dintre agresori a coborât și „fără să spună nimic l-a împușcat pe Marcelo de două ori, un (glonț) l-a lovit în față și altul în spate”, a spus ea.

Oficiali din Statele Unite vor ajuta și ei la anchetă

Șeful poliției columbiene și anchetatorii din Paraguay s-au deplasat la locul crimei. Oficiali din Statele Unite vor ajuta și ei la anchetă, a declarat șeful poliției naționale din Columbia, generalul Jorge Luis Vargas.

Pecci era specializat în crimă organizat

Pecci era specializat în crimă organizată, trafic de droguri, spălare de bani și finanțare a terorismului.

În 2020, el a lucrat la un caz împotriva fostului fotbalist brazilian Ronaldinho, care a fost arestat în timp ce încerca să intre în Paraguay cu un pașaport fals.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS