24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentVâlcea: Locuință distrusă de explozia unei butelii

Vâlcea: Locuință distrusă de explozia unei butelii

Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al județului Vâlcea au fost solicitați în cursul zilei de astăzi să intervină la înlăturarea efectelor exploziei unei butelii, în comuna Orlești, sat Silea.

Membrii echipajului de stingere ajunși la fața locului au constatat că, în urma deflagrației, interiorul locuinței în care s-a produs a fost avariat, acoperișul locuinței a fost de asemenea deteriorat, iar proprietarul locuinței (B.G., de 60 de ani), prezenta arsuri de gradul I si II la nivelul membrelor superioare și la față.
Din fericire, nu au existat și alte victime rănite grav, iar explozia nu a fost urmată de incendiu.

Pentru înlăturarea pericolului, din interiorul locuinței au fost evacuate alte două butelii de aragaz. Persoana rănită a primit îngrijiri medicale preliminare, la locul intervenției, ulterior fiind transportată la UPU Slatina, pentru îngrijiri și investigații suplimentare.
Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că, butelia avea scăpări de gaz, racordul fiind slăbit, proprietarul fiind surprins de explozie exact în momentul în care acesta a pătruns în încăpere.

Recomandări

Este important să respecte următoarele măsuri pentru a nu își pune în pericol viața:
• Nu fumați niciodată în apropierea lichidelor inflamabile.
• Nu aşezați buteliile de gaze în apropierea surselor de căldură ori sub acţiunea directă a razelor solare.
• Nu folosiți butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete.
• Nu încălziți buteliile cu flacără şi nu le folosi în poziţie culcată, răsturnată sau înclinată.
• Se interzice transvazarea gazului din butelii în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS