19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFemeie de 35 de ani, găsită fără viaţă la parterul unui bloc din Craiova

Femeie de 35 de ani, găsită fără viaţă la parterul unui bloc din Craiova

Poliţiştii doljeni încearcă să stabilească în ce împrejurări şi-a pierdut viaţa o femeie de 35 de ani, care a fost găsită fără suflare la parterul unui bloc din Craiova. După primele cercetări, oamenii legii au stabilit că femeia a căzut de la etajul patru, pe casa scării.

Potrivit poliţiştilor doljeni, cel care a sunat la 112 a fost un bărbat la care femeia fusese în vizită, împreună cu concubinul său.

„Ieri, 2 mai, polițiștii Secției 2 Poliție Craiova au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat de 34 ani, din Craiova, despre faptul că în incinta unui bloc din localitate, la parter, este o persoană căzută. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat persoana în cauză ca fiind o femeile de 35 de ani, din Craiova.

La fața locului a fost prezent și un echipaj din cadrul ISU Dolj care a efectuat manevre de resuscitare femeii în cauză, fără rezultat însă, fiind constatat decesul acesteia. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, în după-amiaza zilei de ieri, femeia se afla în vizită în apartamentul apelantului, din Craiova, împreună cu concubinul acesteia, de 35 de ani. Femeia ar fi părăsit incinta locuinței, fiind găsită ulterior căzută la parterul blocului”, au precizat oamenii legii. Se pare că femeia s-a sinucis.

Aceştia din urmă mai spun că a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. A fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS