10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi vânzători de canabis, în arestul IPJ Dolj

Doi vânzători de canabis, în arestul IPJ Dolj

Procurorii DIICOT au dispus reţinerea a doi bărbaţi de 29 și 32 de ani, acuzaţi de comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Anchetatorii au precizat că, în urma percheziţiilor, din locuinţele inculpaţilor au fost ridocate aproape 4 kilograme de canabis. În acest dosar au fost audiate 11 persoane, care ar fi vândut droguri de risc în Olt și Vâlcea.

Potrivit procurorilor DIICOT, în cursul zilei de miercuri, ofiţerii de combatere a criminalităţii organizate au făcut şase percheziţii la domiciliile unor suspecţi din judeţul Olt. Au fost găsite aproape 4 kilograme de canabis, dar şi o armă cu alice.

„Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Dolj, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Olt. Au fost descoperite și ridicate cantitățile de 3 kilograme de canabis la unul dintre inculpați și 900 de grame de canabis la cel de-al doilea, droguri destinate comercializării. În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate și o armă cu alice, două telefoane mobile și un cântar electronic”, au explicat oamenii legii.

Doi vânzători de canabis, reţinuţi de procurori

După percheziţii, la sediul DIICOT din Craiova au fost aduse 11 persoane „despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt implicate în activitatea infracțională”, după cum au mai precizat anchetatorii. Începând cu anul 2021, aceştia ar fi vândut canabis consumatorilor din Olt și Vâlcea.

Tor miercuri, procurorii au dispus reţinerea pe o perioadă de doi inculpaţi acuzaţi de trafic intern de droguri de risc în formă continuată. Cei doi inculpaţi au fost încarceraţi în arestul IPJ Dolj. Este vorba de doi bărbaţi de 29 şi 32 de ani, care urma să fie duşi la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS