21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Dani Mocanu cu TAB-ul prin Râmnicu Vâlcea. Două mașini, avariate

(VIDEO) Dani Mocanu cu TAB-ul prin Râmnicu Vâlcea. Două mașini, avariate

-

Un incident neobișnuit a fost filmat miercuri, în trafic, pe o stradă din Râmnicu Vâlcea, după ce un transportor blindat a lovit două autoturisme parcate.

În turelă era cântărețul de manele Dani Mocanu, care filma un videoclip. S-a arătat deranjat de trecătorii care încercau să surprindă scenele cu telefoanele mobile.
În imaginile surprinse de trecători se vede cum cel care conduce TAB-ul pierde pentru un moment controlul vehiculului și lovește două mașini parcate. La volan se afla propietarul, un bărbat din Vâlcea, iar în turelă, cântărețul de manele Dani Mocanu.

Supărat de atenția acordată, la un moment dat artistul și-a vărsat năduful adolescenții care îl filmau.
Tinerii spun că intenționează să depună plângere la Poliție după incident.

Amendă pentru proprietarul TAB-ului

Potrivit impresarului său, Dani Mocanu se afla în Râmnicu Vâlcea pentru a filma un videoclip. Acesta ar fi fost motivul pentru care se afla în transportorul blindat. Vehiculul este înmatriculat în Anglia și ar fi unul „istoric”. Este și pus la vânzare pe un site, pentru 130 de mii de euro. Conform specificațiilor din anunț, este fabricat în 1957 și are un motor de 600 de cai putere.

De altfel, proprietarul care conducea TAB-ul va primi o amendă între 580 și 725 de lei pentru „efectuarea unor activităţi de natură a distrage în mod periculos atenţia în timpul mersului”, potrivit IPJ Vâlcea.

Poliția rutieră a anunțat că vehiculul are toate documentele în regulă, asigurare și dreptul să circule pe drumurile publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:00:16

(VIDEO) Continuă căutarea persoanei căzute în râul Olt

Căutarea persoanei căzută în râul Olt, în zona barajului...

ȘTIRI GdS