13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPercheziţii într-un alt dosar de vaccinări fictive

Percheziţii într-un alt dosar de vaccinări fictive

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, luni, efectuarea a 12 percheziţii domiciliare la persoane suspectate de luare şi dare de mită, cumpărare de influență, fals informatic și acces ilegal la un sistem informatic. Potrivit anchetatorilor, personalul unei clinici de vaccinare, cu puncte de lucru în București și Caracal, Olt, ar fi efectuat peste 1.000 de vaccinări fictive.

Potrivit anchetatorilor, cele 12 percheziţii au fost efectuate de polițiști de investigare a criminalității economice din cadrul IGPR, dar şi de poliţişti din cadrul Poliției Sectorului 2 București, IPJ Olt, IPJ Vâlcea și IPJ Gorj. Vizate au fost persoane care ar fi efectuat peste 1.000 de vaccinări prin metoda „la chiuvetă”.

„Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment, rezultă că în perioada august 2021 – prezent, personalul medical din cadrul unei clinici de vaccinare cu puncte de lucru în sectorul 2, municipiul București și municipiul Caracal, județul Olt, a efectuat vaccinări prin metoda “la chiuvetă”. Peste 1.000 de persoane au obținut în mod fradulos, contra unor sume de bani, certificate digitale europene COVID, fără însă a li se administra efectiv serul necesar vaccinării și chiar fără a fi prezenți fizic în centrul de vaccinare”, au precizat anchetatorii.

Vaccinări fictive cu o singură doză

În urma anchetei s-a mai stabilit că, în toate cazurile, pe certificatul de vaccinare era menţionat vaccinul COVID-19 Janssen.

„Activitatea infracțională a fost susținută și de modalitatea de organizare a activității de vaccinare, exclusiv prin administrarea unei singure doze, în sensul că vaccinul solicitat la deschiderea centrului de vaccinare și care s-a utilizat în cadrul acestuia a fost Janssen (Johnson & Johnson), procedură ce implică administrarea unei singure doze”, au mai explicat procurorii.

După percheziţii, suspecţii urma să fie duşi la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea audierii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS