12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFemeie salvată de la sinucidere de un pompier alertat de doi copii

Femeie salvată de la sinucidere de un pompier alertat de doi copii

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş, plutonier adjutant Adrian Bloj, a reuşit să salveze o femeie care voia să se sinucidă, după ce a fost alertat de doi copii, informează Agerpres.

„Aseară, în jurul orei 20.00, doi copii au venit la sediul Inspectoratului şi au anunţat că în timp ce se jucau pe unul dintre platourile învecinate ale Inspectoratului au văzut ‘o tanti care stă pe calea ferată’. (…) Plutonierul adjutant Bloj Adrian s-a deplasat de îndată la locul indicat de copii, unde a găsit o femeie care stătea pe calea ferată. ‘Bună ziua, stimată doamnă, vă putem ajuta cu ceva?’. Aceasta a răspuns că aşteaptă trenul. ‘Ştiţi, trenul nu opreşte aici’. ‘Ştiu că nu opreşte, dar…’ ”, a arătat marţi ISU Mureş.

Pompierul a reuşit să o convingă să se îndepărteze de calea ferată, îndrumând-o spre o zonă sigură.

”În timp ce Adrian ducea o luptă fragilă în liniştirea persoanei, a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a solicitat forţele necesare în asemenea situaţii. Până la sosirea echipajului medical, acesta nu a scăpat-o din ochi şi a discutat pozitiv cu ea continuu”, a precizat sursa citată.

Plutonierul adjutant Adrian Bloj este încadrat la ISU Mureş din anul 2006 şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor.

„Mulţumim colegului nostru Adrian pentru devotamentul faţă de pompierii mureşeni, acesta de fiecare dată dă dovadă de implicare, seriozitate şi tenacitate, atât în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu cât şi în afara acestuia”, a transmis ISU Mureş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS