9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat arestat preventiv după ce şi-a bătut concubina

Bărbat arestat preventiv după ce şi-a bătut concubina

Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din Bucureşti, a fost arestat pentru infracţiunea de violenţă în familie după ce şi-a agresat fizic concubina, din localitatea Frăteşti, judeţul Giurgiu, iar fiica acesteia a sunat la 112 şi a solicitat sprijinul autorităţilor, informează Agerpres.

„Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată, prin apel 112, de către o tânără de 20 de ani, cu privire la faptul că mama sa, din comuna Frăteşti, judeţul Giurgiu, a fost agresată fizic de către concubinul acesteia.

În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei Poliţie Rurală Giurgiu, iar din primele cercetări a fost stabilit faptul că, în data de 27 martie, o femeie, în vârstă de 40 de ani, ar fi fost agresată fizic de către concubinul acesteia, un bărbat de 30 de ani, din municipiul Bucureşti, aflat în vizită la aceasta“, se arată într-un comunicat de presă emis luni de IPJ Giurgiu.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul în cauză a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie şi luni instanţa de judecată a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS