12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentŞcoală distrusă parţial de un incendiu provocat

Şcoală distrusă parţial de un incendiu provocat

Un incendiu a afectat, miercuri, clădirea unei şcoli din localitatea Baba Novac, judeţul Satu Mare, fiind distrus parţial acoperişul şi mobilierul dintr-o sală de clasă. Pompierii consideră că focul ar fi fost pus intenţionat, informează News.ro.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, un incendiu a izbucnit, miercuri, la şcoala veche din localitatea Baba Novac.

Pentru stingerea focului au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă cu 11 subofiţeri şi SVSU Ardud cu o autospecială de stingere.

„Cauza probabilă de producere a incendiului este o flacără – acţiunea unei persoane iresponsabile”, a precizat sursa citată.

În incendiu au ars construcţia din lemn a acoperişului pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi şi mobilierul dintr-o sală de clasă.

De asemenea, s-au degradat geamurile, o uşă, pereţii şi tavanul dintr-o sală de clasă şi ţiglă de pe acoperiş pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS