10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPercheziţii la Primăria Satu Mare într-un dosar de corupţie şi fraude cu fonduri europene

Percheziţii la Primăria Satu Mare într-un dosar de corupţie şi fraude cu fonduri europene

Procurorii DNA au făcut, marţi, percheziţii la sediul Primăriei Satu Mare, într-un dosar în care sunt vizate infracţiuni de corupţie şi fraude cu fonduri europene, comise în perioada 2020-2021, informează News.ro.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate corupţiei şi de fraudare a fondurilor europene comise în perioada 2020-2021.

În cursul zilei de 22 martie 2022, ca urmare a obţinerii autorizării legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii la sediul unei instituţii publice din municipiul Satu Mare”, a transmis DNA.  

Procurorii au precizat că beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie. 

Potrivit www.presasm.ro, percheziţiile vizează Primăria Satu Mare, în legătură cu două proiecte, respectiv proiectul Lacului Cubic şi proiectul privind construirea unei piste pentru biciclete. 

”Primăria Satu Mare cooperează cu autorităţile şi oferă tot sprijinul în ancheta DNA. Primăria a pus la dispoziţia autorităţilor toate informaţiile necesare pentru buna desfăşurare a anchetei în curs şi sprijină autorităţile prin toate mijloacele sale pentru o soluţionare corectă a investigaţiei, pe baza unor date transparente.

Primăria este prima interesată de soluţionarea rapidă şi corectă a acestei situaţii”, a transmis, pentru www.presasm.ro, Primăria Satu Mare.  

Proiectul Lacului Cubic presupunea transformarea unei zone degradate în cel mai mare parc din municipiu, cu fonduri europene.  

La începutul acestui an însă, majoritatea aleilor erau sub apă, iar recepţia lucrărilor nu a fost făcută niciodată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS