22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDronă prăbușită pe un câmp din Bistrița-Năsăud, găsită de un fermier

Dronă prăbușită pe un câmp din Bistrița-Năsăud, găsită de un fermier

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru zbor neautorizat după ce au fost sesizaţi de un bărbat din comuna Dumitra, judeţul Bistriţa-Năsăud, că a găsit duminică seara, în apropierea locuinţei, un aparat de zbor, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Drona a fost găsită pe un câmp din comuna bistrițeană Dumitra, de un tânăr fermier care ara terenul. A zărit-o din tractor, iar după ce și-a terminat lucrul a luat-o acasă și a sunat la 112. Drona care arată ca un avion de mici dimensiuni era inscripționată cu litere chirilice, dar acest lucru nu a fost confirmat de poliție.

Nu se știe dacă drona aparține armatei ucrainene, ruse, ori unei alte entități sau persoane.

Ofițerii SRI au ajuns în localitatea unde s-a prăbușit drona. Ei au stabilit că este vorba despre o dronă fabricată în Rusia. În momentul de față nu se știe dacă aparatul de zbor aparține armatei ucrainene sau armatei ruse. Cert este că drona a venit din zona de nord, de la frontiera cu Ucraina. Este o dronă folosită pentru supraveghere, în misiuni de spionaj, și nu avea armament. Cel mai probabil drona a pierdut legătura cu centrul de comandă. Aceasta poate fi controlată de la o distanță maximă de 100 de kilometri.

Procurorii și ofițerii implicați în anchetă vor colabora și cu Ministerul Apărării Naționale și cu ajutorul radarelor armatei vor stabili traseul pe care l-a avut drona și vor analiza punctul din care a plecat aparatul de zbor.

”Nu știu mare lucru legat de dronă, stiu doar ca oamenii au chemat politia după ce au făcut descoperirea, în câmp. A fost ridicată imediat și dusă de aici. Oamenii nu au auzit când a căzut, au găsit-o pur și simplu. Eu nu am văzut-o” susține primarul din Dumitra Gheorghe Bălăjan, scrie Bistrița Express, o publicație online din Bistrița.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS