16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: A murit în casa cuprinsă de flăcări

Olt: A murit în casa cuprinsă de flăcări


Un bărbat din comuna Voineasa, sat Blaj, județul Olt, și-a pierdut viața, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința.

Pompierii Gărzii Balș, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Voineasa, sat Blaj, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o locuință.
La sosirea echipajelor de pompieri, locuința ardea generalizat, iar acoperișul casei era prăbușit parțial.
Proprietarul locuinței, în vârstă de 66 de ani, a fost găsit decedat, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului.

Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat aproximativ patru ore.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Reamintim principalele măsuri de prevenire a incendiilor provocate de coşurile de fum necurățate, deteriorate sau neprotejate termic:

  • verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
  • coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
  • coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS