7 C
Craiova
luni, 9 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi răniţi după ce o autoutilitară s-a răsturnat într-un şanţ

Doi răniţi după ce o autoutilitară s-a răsturnat într-un şanţ

Doi bărbaţi au fost răniţi în urma unui accident rutier care a avut loc, miercuri dimineaţă, pe drumul judeţean care leagă localităţile Stăuceni şi Roşiori din judeţul Botoşani, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), informează Agerpres.

Potrivit acestora, o autoutilitară, în care se aflau trei persoane, s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului. Victimele au fost scoase din maşină de un echipaj de descarcerare.

„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu o autospecială de descarcerare, o autospeciala de stingere, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Conducătorul autoturismului a ieşit singur din maşina.

Ceilalţi doi pasageri, de 66 şi 40 de ani, au fost scoşi de pompieri din autoutilitară. Aceştia erau conştienţi şi au fost preluaţi de echipajele SAJ şi transportaţi la spital. 

Conducătorul auto a primit îngrijiri medicale la faţa locului”, au precizat oficialii ISU Botoşani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS