2.3 C
Craiova
duminică, 4 decembrie, 2022
Știri de ultima orăEvenimentVâlcea: Tânără, reținută după ce a fost prinsă băută la volan

Vâlcea: Tânără, reținută după ce a fost prinsă băută la volan

Polițiștii Secției 10 Rurală Măciuca au oprit pentru control, în comuna Valea Marea, un autoturism condus de o tânără de 29 de ani, din Olt.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care femeia a fost condusă la o unitate spitalicească unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În urma continuării verificărilor polițiștii au stabilit că tânăra nu deține permis de conducere, iar datele privind identitatea furnizate polițiștilor sunt false, acestea fiind ale surorii sale.
În urma administrării probatoriului, organele de cercetare penală au dispus reținerea pentru 24 de ore a tinerei de 29 de ani, acesta fiind cercetată sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau alte substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și fals privind identitatea.

Un alt șofer băut

Polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, în Călimănești, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din București.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1.03 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele bărbatului au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Cu peste 163 de km/h în localitate

Ieri un bărbat a condus un autoturism în localitatea Zăvideni și a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 163 km/h pe un sector de drum limitat la 70 km/h. Acesta a fost sancționat cu o amendă de 1305 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile, conform noilor prevederi legale.

Tot ieri, un bărbat a condus un autoturism în localitatea Fișcălia și a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 164 km/h pe un sector de drum limitat la 70 km /h, constatându-se totodată în sarcina contravenientului încălcarea regulilor privind manevra de depășire.
Acesta a fost sancționat cu o amenda de 1305 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 180 de zile, conform noilor prevederi legale.

Polițiștii au oprit, în acest sfârșit de săptămână, pentru control 705 autovehicule și au legitimat 790 de persoane, iar în urma neregulilor descoperite au fost aplicate 212 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor codului rutier, cu o valoare de peste 90.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce, 76 de permise de conducere, fiind reținute și 10 certificate de înmatriculare.

Totodată au fost constatate și 3 infracțiuni la regimul rutier.

Recomandări

Polițiștii fac o serie de recomandări privind circulația pe drumurile publice:

  • Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum și de trafic!
  • Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare
  • Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă
  • Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule
  • Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident
  • Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
  • Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!
  • Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS