23.9 C
Craiova
marți, 18 iunie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPrimarul reținut pentru că a violat și exploatat o minoră

Primarul reținut pentru că a violat și exploatat o minoră

Primarul din Ştefăneştii de Jos (Ilfov), Ionel Robert Ştefan, a fost reţinut, vineri, de procurorii DIICOT, fiind acuzat alături de alte persoane că a violat şi exploatat sexual o fată de 13 ani, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Potrivit surselor, în dosar au fost reţinute şi alte persoane.

Vineri, DIICOT a efectuat percheziţii domiciliare într-un dosar de trafic de minori, viol, complicitate la viol, loviri şi alte violenţe şi influenţarea declaraţiilor.

Procurorii susţin că suspecţii din acest dosar au traficat şi exploatat sexual în mod constant, în perioada 2017-2018, o minoră în vârstă de 13 ani.

„În vederea îngreunării anchetei penale şi împiedicării tragerii la răspundere a autorilor, suspecţii au întreprins demersuri constând în influenţarea declaraţiilor fetei în faţa organelor judiciare, prin oferirea de foloase patrimoniale şi exercitarea de ameninţări asupra familiei sale.

De asemenea, doi dintre suspecţi au exercitat în mod repetat acte de violenţă asupra unui martor denunţător, care a necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale, în scopul împiedicării sesizării organelor judiciare. În cadrul audierilor, minora a beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de procedură penală”, mai spune DIICOT într-un comunicat de presă.

Primarul Ionel Robert Ştefan a mai fost reţinut în iunie 2021 pentru viol, însă un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a decis atunci ca el să fie cercetat în libertate.

Faptele vizate s-ar fi petrecut în anul 2018, primarul şi alţi indivizi fiind acuzaţi că au întreţinut relaţii sexuale cu o fată, care a rămas însărcinată şi apoi a născut un copil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS